În perioada 21-24 noiembrie curent, Marina Lungu, șefa Direcției Generale a Laboratorului de Referință de Mediu și Olga Mihni, șefa Laboratorului pentru calitatea apei, din cadrul Agenției de Mediu, la invitația Agenției Austriece de Mediu, au participat în cadrul proiectului internațional „EU4ENVIRONMENT Water Resourc
În perioada 21-22 noiembrie 2022, reprezentanții Agenției de Mediu responsabili de domeniul autorizării de mediu participă la Atelierul de lucru „Implementarea legii privind emisiile industriale în Republica Moldova”, organiza
Anual, în ultima săptămână a lunii noiembrie, când este marcată „Săptămâna Europeană pentru Reducerea Deșeurilor”, pe întreg continentul european, sunt puse în aplicare acțiuni de sensibilizare a publicului cu privire la reducerea deșeurilor.
În scopul informării publicului și a autorităților cu funcție de control și luare a deciziilor, Agenția de Mediu informează că monitorizează sistematic nivelul fondului radioactiv al mediului în Republica Moldova, atât în regim manual cât și automat.
În conformitate cu prevederile pct. 38 din Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
La data de 10 noiembrie 2022, specialiștii Ageniei de Mediu în comun cu colegii de la Ministerul Mediului, precum și reprezentanții de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Serviciul Vamal și producătorilor/importatorilor de echipamente electrice și electronice, au participat în cadrul unui Atelie
În perioada 3-4 noiembrie 2022, cea de-a 19-a sesiune a Grupului de lucru comun privind statisticile și indicatorii de mediu, organizată de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (CEE-ONU), a reunit la Geneva,
În perioada 1-5 noiembrie 2022, Denis Macovschi, șeful Secției mecanisme economice de mediu din cadrul Agenției de Mediu,
La data de 5 noiembrie 2022, reprezentanții subdiviziunilor structurale ale Agenției de Mediu (Agenția de Mediu Nord, Agenția de Mediu Sud, Laboratorul de Referință de Mediu), au dat dovadă de o mobilizare exemplară și s-au alăturat campaniei naționale de înverzire a plaiului, cu genericul „Plantează-ți viitoru
