Ministerul Mediului

Agenția de Mediu

Vizită de studiu în Estonia

Published on: Thu, 10/27/2022 - 14:50
Press Release Type: 

În perioada 22-27 octombrie 2022 reprezentanții Ministerului Mediului și Agenției de Mediu au participat în cadrul unei vizite de studiu în Estonia, organizată de Centrul estonian de dezvoltare internațională – ESTDEV cu tematica Implementarea unei guvernanțe democratice bazată pe valorile și principiile Uniunii Europene”.

Vizita a avut drept scop de a face cunoștință cu cele mai bune practici ale statelor Uniunii Europene și nemijlocit a Estoniei, în materie de guvernanță de mediu și cu experiența Estoniei în ceea ce privește pregătirea pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Pe parcursul vizitei, delegația Republicii Moldova a avut întrevederi cu reprezentanții mai multor structuri din domeniul mediului la nivel de elaborare a politicilor, la nivel de implementare și la nivel de gestionare.

Astfel, la nivel de elaborare a politicilor de mediu s-au organizat întrevederi cu Comitetul pentru mediu al Parlamentului Estoniei, precum și cu ministrul mediului al Estoniei, în cadrul cărora s-a discutat despre prioritățile actuale ale politicii de mediu în Estonia, care sunt orientate spre implementarea Pactului verde European și a tranziției la economia verde, spre reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, gestionarea fondului forestier (Estonia având o suprafață de 50% din teritoriu acoperită cu păduri).

De asemenea, s-au menționat și provocările cu care se confruntă la moment țara printre care se evidențiază dezvoltarea sectorului energetic în contextul crizei energetice, dezvoltarea parcurilor eoliene, gestionarea terenurilor ș.a. În plus, reprezentanții Ministerului Mediului s-au împărtășit cu experiența parcursă în procesul de pregătire a țării pentru aderarea la UE în special ce vizează punerea în aplicare a capitolelor „Protecția Mediului” și „Schimbările climatice”, în procesul reformei instituționale în domeniul mediului, realizată acum 5 ani. Reprezentanții Ministerului Mediului din Republica Moldova la fel au expus părții estoniene prioritățile naționale și provocările în domeniul mediului, au dat întrebări asupra subiectelor de interes.

La nivel de implementare, delegația Republicii Moldova a avut întrevederi la:
- Departamentul pentru mediu al Estoniei, reprezentanții căruia au adus la cunoștință principiile de funcționare a sistemului de monitorizare „Eagle”, un sistem informational ce organizează întregul proces decizional în cadrul activității de asigurare a conformității de mediu – solicitarea și eliberarea actelor permisive de mediu, monitorizarea și controlul implementării acestora, raportarea asupra procesului de automonitorizare realizat conform actelor permisive de mediu, evidența actelor permisive;
- Agenția de Mediu a Estoniei, unde a fost prezentat sistemul de monitorizare a mediului „KESE” – un sistem informațional comun de mediu prin intermediul căruia se realizează programele de monitorizare a tuturor componentelor de mediu, se colectează, evaluează, validează și generalizează datele și informațiile despre mediu. Tot în cadrul Agenției de Mediu s-a făcut cunoștință cu modul de funcționare a sistemului de prognozare meteorologică și hidrologică, care la fel sunt părți componente ale sistemului „KESE”;
- Centrul de investiții în domeniul mediului, reprezentanții căruia au informat despre modul de funcționare a fondului de mediu, mărimea acestuia, domeniile și mecanismele de finanțare, mecanismul de evaluare și aprobare a proiectelor de mediu și alte aspect relevante.

La nivel de gestionare și administrare în domeniul mediului delegația Republicii Moldova a vizitat Sistemul de depozit pentru ambalaje – un sistem (asociație) unic în Estonia care activează de 17 ani și include producători și importatori de ambalaje sau produse ambalate cu obligațiuni de colectare a deșeurilor de ambalaje. De asemenea, s-a vizitat și un depozit pentru selectarea și tratarea deșeurilor, inclusiv municipale unde s-a făcut cunoștință cu procesele de selectare a deșeurilor reciclabile, de mărunțire și depozitare a deșeurilor nereciclabile și de compostare a deșeurilor organice. Experiența Estoniei expusă în cadrul ambelor este utilă și necesară în contextul în care autoritățile de mediu au intenția de a elabora reglementările necesare pentru funcționarea și în Republica Moldova a unui sistem de depozit pentru ambalaje, dar și inițierea implementării proiectelor de creare a infrastructurii de gestionare integrată a deșeurilor.

Tot în cadrul vizitei de studiu a fost organizată o excursie în Parcul național „SOOMAA” pentru a face cunoștință cu modul de administrare a parcului, cu zonele umede și mlaștinile din cadrul acestora, dar și cu aspectele ce țin de gestionarea fondului cinegetic din cadrul parcului.   

Un interes aparte a trezit și vizita la Centrul de guvernare electronică „E-Estonia”, în cadrul căreia a fost prezentat portalul electronic al serviciilor publice din Estonia („portalul cetățeanului”), prin intermediul căruia sunt prestate peste 3000 de servicii publice, ceea ce reprezintă un proces de digitalizare a acestora de 99%.      

La finalul vizitei de studiu, delegația Republicii Moldova a fost invitată să viziteze Ambasada Republicii Moldova în Estonia, în scopul realizării unui schimb de opinii cu referitor la  programul realizat în cadrul acestei vizite și referitor la viitoarele propuneri și oportunități de extindere a cooperării și colaborării cu instituțiile de mediu din Estonia.

Agenția de Mediu a înaintat Centrului estonian de dezvoltare internațională ESTDEV propuneri pentru acordarea în continuare a suportului în vederea extinderii și aprofundării colaborării și cooperării cu autoritățile de mediu din Estonia pe mai multe domenii de activitate specifice Agenției, inclusiv:
- Schimb de experiență privind funcționarea sistemului de solicitare și eliberare a actelor permisive de mediu, de control și raportare de mediu;
- Schimb de experiență în funcționarea sistemului de monitoring a mediului și de gestionare a informațiilor despre mediu;
- Suport în elaborarea programelor de monitoring integrat de mediu;
- Suport în elaborarea Rapoartelor naționale privind starea mediu, inclusiv interactive;
- Suport în dezvoltarea și automatizarea sistemului de monitorizare a mediului;
- Suport și schimb de experiență privind implementarea sistemelor de evaluare a impactului asupra mediului și de evaluare strategică de mediu, ș.a.

În speranța continuării dialogului cu partenerii estonieni pentru acordarea suportului în implementarea politicilor de mediu, Agenția de Mediu aduce sincere mulțumiri ESTDEV pentru evenimentul organizat.