Ministerul Mediului

Agenția de Mediu

Tu ce ai făcut astăzi pentru a proteja mediul?

Published on: Wed, 02/22/2023 - 15:37
Press Release Type: 

Actualmente, în Republica Moldova transportul auto este una dintre cele mai importante surse de poluare ale aerului atmosferic cu substanțe toxice. Dar aici nu ne referim doar la autoturisme, ci și la vehiculele utilitare grele, autobuze și celelalte autovehicule comerciale care eliberează în atmosferă zilnic zeci de mii de tone de gaze nocive.

 

Potrivit datelor din Registrul de Stat al Transporturilor, dacă la începutul anului 2022, numărul mijloacelor de transport înregistrate în Republica Moldova era de 1.128.697 mln, la data de 1 ianuarie curent numărul acestora a constituit 1.173.795 mln, cu 45.098 mii mai mult decât în anul precedent. Dintre acestea, 29.064 mii reprezintă creșterea numărului de automobilele noi înmatriculate în Republica Moldova pe parcursul anului anterior. Astfel dacă la 1 ianuarie numărul automobilelor era de 716.905 mii, la data de 1 ianuarie curent, numărul acestora a constituit 745.969 mii.

 

Conform datelor oficiale, în anul 2021 a fost estimat un total de 193,4 mii tone ale emisiilor substanţelor poluante în aerul atmosferic de la sursele mobile (figura 1), dintre care 172,1 mii tone îi revin transportului auto, comparativ cu 148,7 mii tone estimate în anul 2020 (figura 2).

 

 

 

Reieșind din aceste cifre, constatăm că, principala sursă de poluare a aerului atmosferic este transportul auto. În acest context, întru îmbunătăţirea calităţii aerului în orașul Chișinău, Agenția de Mediu, continuă campania „Miercurea Verde” -  o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de automobilele personale, prin renunţarea la acestea atunci când este posibil în favoarea transportului alternativ.

 

Agenția de Mediu,  propune ca etapizat autoturismele personale să fie înlocuite de biciclete, trotinete electrice, mașini electrice sau mersul pe jos, de câți mai mulți moldoveni. Încercați așadar, în fiecare zi de miercuri, să folosiți transportul alternativ, veți ști că în ziua respectivă ați făcut un pic mai mult pentru a proteja mediul înconjurător!

 

Vă așteptăm alături de noi în #MiercureaVerde!

 

Surse: