Gavril Gîlcă, director al Agenției de Mediu, punct focal național pentru implementarea prevederilor Conveției privind Efectele Transfrontaliere ale Accidentelor Industriale în Republica Moldova (CETAI), a participat la cel de-al 15-lea seminar privind „Lecțiile învățate din accidentele industriale”. Evenimentul a avut loc în perioada 22-24 mai 2023, în Marsilia, Franța, organizat de către Ministerul Tranziției Ecologice și Coeziunii Teritoriale din Franța și Rețeaua Uniunii Europene pentru punerea în aplicare și asigurarea respectării legislației în domeniul mediului.
Seminarul și-a propus să ofere o platformă de dialog la care au participat autorități naționale, operatori de instalații periculoase, organizații partenere, oameni de știință, despre modul în care accidentele industriale pot fi înțelese mai bine. Schimbul de informații și înțelegerea bunelor practici le-au permis autorităților naționale și operatorilor să ia în considerare abordări noi și inovatoare pentru consolidarea punerii lor în aplicare.
Convenția are menirea să protejeze ființele umane și mediul înconjurător împotriva efectelor accidentelor industriale prin prevenirea, pregătirea și răspunsul la accidentele industriale, cooperarea transfrontalieră și internațională pentru a aborda activitățile periculoase capabile de a provoca efecte transfrontaliere, cooperarea și coordonarea între autorități, industrie și public.
Republica Moldova a aderat la CETAI în anul 1993. Aderând la Convenţie, țara noastră a primit posibilitatea de a avea accesul la informaţie referitor la procesele de producere moderne avantajoase cu efect redus asupra factorilor de mediu, acces la bazele de date ale Uniunii Europene referitor la accidentele industriale şi acţiunile de remediere ce au fost implementate, iar prin experiența transmisă de experții țărilor europene, să putem interveni operativ în lichidarea consecințelor produse de accidentele industriale.

