Agenția de Mediu atrage atenția și reiterează apelul către cetățeni cu privire la o practică periculoasă și ilegală, întâlnită în perioada sărbătorilor pascale – arderea anvelopelor uzate în cadrul rugurilor de Paști.
Dacă în trecut aceste focuri aveau la bază o tradiție simbolică, folosind lemn sau materiale naturale, în prezent însă se practică utilizarea anvelopelor uzate, ceea ce are consecințe grave asupra calității aerului, sănătății populației și mediului înconjurător.
Fumul provenit din arderea anvelopelor conține zeci de substanțe toxice și cancerigene, care pot fi transportate pe distanțe mari, afectând comunități întregi. În plus, aceste focuri pot degenera cu ușurință în incendii de proporții, mai ales dacă sunt aprinse în apropierea locuințelor sau a zonelor împădurite.
În ciuda percepției greșite că „toți ard anvelope” sau că „nu avem ce face cu ele”, Agenția de Mediu reamintește că, începând cu data de 23 martie 2023, a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate, care stabilește cadrul legal pentru colectarea, reutilizarea, reșaparea, valorificarea energetică și/sau reciclarea acestora, în vederea reducerii impactului asupra mediului. Potrivit regulamentului, cetățenii au obligația să predea anvelopele uzate doar operatorilor economici autorizați, care au responsabilitatea de a le prelua gratuit.
Îndemnăm cetățenii să respecte legea și să adopte un comportament responsabil în noaptea Învierii. Tradițiile pascale pot fi celebrate cu bucurie și în siguranță, fără a pune în pericol sănătatea comunității și mediul înconjurător.
În cazul declanșării unui incendiu, solicitați imediat intervenția serviciilor de urgență apelând 112.

