Luna Pădurii este un eveniment, marcat pentru prima data în SUA în anul 1872, pentru a pune în evidență importanța pădurilor si rolul major al acestora în menținerea echilibrului în natură. La nivel global, anul acesta se împlinesc 150 de ani de la prima ediție a „Lunii Pădurii”.
De-a lungul istoriei Pădurea a fost sursa de inspirație, materie ți energie în viața comunităților. Este interesant de constatat că primele măsuri de protecţie a mediului au fost luate pentru reglementarea tăierii pădurilor şi pentru salvarea vânatului. Petru cel Mare, de exemplu, a dat începând cu anul 1703, mai multe decrete pentru ocrotirea şi exploatarea raţională a anumitor păduri, iar in anul 1723, interzice tăiereа pădurilor în galerie de-a lungul râurilor.
Mai multe state au început a interzice, începând cu sec. al XIX - lea, defrişarea unor păduri importante în scopul stabilizării regimului apelor şi al fixării solului, pentru protejarea unor specii de animale pe cale de dispariţie. În a doua jumătate a sec. al XIX - lea opinia publică şi-a dat seama de necesitatea creării unor rezervaţii în diferite regiuni ale globului, în folosul exclusiv al vieţuitoarelor sălbatice. Alt tip de rezervaţii, tindeau să protejeze colţuri deosebit de frumoase din natură, pentru distracţia şi reconfortarea publicului. Între cele europene, se menţioneaza pădurea „Theresienhain" de lîngă Bomberg, apărată oficial de statul bavarez încă din anul 1803, pentru distracţia publicului" şi rezervaţiile din Elvetia Saxonă.
Ideea înfiinţării unei rezervaţii naturale, a unui parc naţional, în sensul contemporan al cuvîntului, aparţine unui portretist american George Catlin (1796-1872), care împreuna cu ornitologul John James Audubon (1785-1851), poetul şi eseistul Waldo Emerson (1803-1882), scriitorul Henry David Thoreau (1817-1862) au militat încă din anul 1832 pentru crearea în Statele Unite ale Americii de zone sau teritorii care prin lege, să fie supuse protecţiei. Astfel, a fost înființat, încă din 1832, „Hat spring rezervation” din statul Arkansas in 1864, parcul ,,Yosemite" din California, menit să protejeze arborii gigantici Sequoia, iar în 1872, celebrul Yellow¬stone Park din Muntii Stîncoşi, cea mai frumoasă rezervaţie din lume, cu 3000 de gheizere. Au urmat apoi, Marele Canion din Amazonia parcul Mckinley din Alaska şi parcul Everglades, Florida.
În Europa, prima rezervaţie naturală a fost creată în Franţa, unde Napoleon al III-lea, la insistenţele pictorilor de la Şcoala de la Barbizon declară, la 14 august 1861, printr-un edict, pădurea Fontaneibleu rezervatie naturală.
Pe pământul românesc, iniţiativele ocrotirii pădurilor sunt vechi şi deosebit de bogate. Unele mărturii le găsim în operele cronicarilor Ion Neculce şi Dimitrie Cantemir. Una din primele încercări de reglementare a raportului omului cu natura datează încă din vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504), care preocupat de protejarea vânatului şi a altor resurse naturale a dat „Legea braniştei” – loc oprit unde nimeni nu avea voie să vîneze, să pescuiască, să păşuneze vitele şi nici măcar să cosească fânul fără voia stăpânului. Cei ce încălcau legea erau aspru pedepsiţi, cu pedeapsa corporală şi confiscarea a tot ceea ce aveau asupra lor când săvârşeau fapta.
Documente de acest gen sunt destul de numeroase. Este demn de remarcat faptul că nu numai lumea vegetală a pădurii, ci şi animalele de interes cinegetic, din cuprinsul braniştelor şi loviştelor beneficiau de un anumit regim juridic de ocrotire.În Banat s-a constituit serviciul silvic regulat în 1739; în Transilvania, prima reglementare oficială este dată în anul 1781, în timpul împăratului Iosif al II-lea.
Acestora le urmează „Orânduiala de pădure”, pentru Bucovina, considerată primul Cod silvic românesc, tipărit în 1786, în limbile română şi germană. Din cele 12 articole ale Codului se desprind idei moderne de ocrotire şi amenajament silvic. Sunt prevăzute norme de întreţinere şi tăiere a pădurii, în aşa fel încât să permită regenerarea. Conform Codului, din pădure nu era voie să se taie, „decât atâţia arbori cât puteau să se refacă, iar altminterele făcând, apoi greşeşte împotriva rânduelii şi aduce pe următorii sau pe moştenitorii săi la lipsă de lemn”. De asemenea, se prevede şi „necesitatea formării pădurarilor care să aibă cunoştinţe de specialitate şi se interzic greşelile săvârşite faţă de pădure, cum ar fi: incendierile, doborârea frunzei pentru animale, ruperea coajei sau greblatul muşchiului de pe copaci, precum şi păşunatul oilor şi caprelor”. Sunt date recomandări asupra tăierii pădurilor, a depozitării şi folosirii fructelor şi seminţelor, a întrebuinţării diferitelor esenţe de lemn, precum şi pedepsele pentru cei care încalcă orînduiala.
În Moldova, domnitorul Alexandru Moruzzi, la 28 noiembrie 1792 întăreşte „anaforaua” pentru codru, dumbrăvi şi lunci, urmată 2 ani mai târziu (1794) de o altă orânduială, motivată de faptul că s-au tăiat fără socoteală vârfuri de păduri şi codrii, locurile rămânând câmpii goale şi deci trebuie „să fie oprite de a nu se strica raiurile şi dumbrăvile supt nici un fel de nume”. O astfel de reglementare pentru ocrotirea pădurii este dată şi în Ţara Românească în anul 1793.
O caracteristică a acestor prime legiuiri constă în faptul că ele reglementau dreptul de proprietate şi de folosinţă asupra pădurilor, iclusiv fauna lor şi, totodată, dădeau unele recomandări silvice ca: stabilirea vîrstei optime pentru tăiere, nevoia de a curăţi pădurile, interzicerea păşunatului şi, lucru foarte interesant, se făceau chiar propuneri pentru împăduriri în zonele lipsite de păduri.
Ca urmare a liberarizării comerţului în urma aplicării Tratatului de la Adrianopol (1829), cultura cerealelor ia o mare dezvoltare, ceea ce determină creşterea suprafeţelor agricole printr-o distrugere fără precedent a pădurilor şi o accelerată degradare a solurilor. În faţa acestei situaţii precare, generată de greşita înţelegere a comerţului liber, anumiţi oameni preocupaţi de viitorul bogăţiilor ţării, cer introducerea unor reglementări legale, care să oprească distrugerea pădurilor. Astfel, în 1843, în Moldova şi 1847 în Ţara Românească se introduc unele dispoziţii care să pună ordine în exploatarea pădurilor ce aparţin bisericii şi clerului, dispoziţii care, deşi n-au dus la rezultate notabile, au prefigurat legile ce se vor adopta în a doua jumătate a secolului XIX, generate de noile condiţii create prin formarea statului naţional şi cucerirea independenţei de stat a României.
Acţiunile de protecţie a pădurilor pe teritoriul Republicii Moldova au început odată cu mişcarea pentru fondarea rezervaţiilor naturale, iniţiată de către baronul Stuart, directorul muzeului "Besarabsckoe Zemstvo", Magistru în Zoologie, care la 1 martie 1904 a înfiinţat Societatea pentru ocrotirea naturii din Basarabia. Ca rezultat al activităţii societăţii, în anul 1926 au fost luate sub protecţia statului 13 sectoare de pădure. Ulterior, odată cu aprobarea în 1930 a Legii pentru protecţia monumen¬telor naturii în România, au fost create primele rezervaţii naturale sub denumirea oficială de "Arii naturale protejate". Printre acestea cele mai mari au fost cele aflate în Codrii Basarabiei: Căpriana - 5011 ha, Lozova - 200 ha, Cărbuna - 35 ha. Alte arii protejate sub denumirea de "Parcuri Naţionale" au fost fondate în luncile Nistrului si Prutului.
La 27 septembrie 1971, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, a fost creată prima rezervaţie silvică de stat "Codrii", cu o suprafaţă de 2734 ha, iar în 1972, pe Nistru, a fost înfiinţat primul sector rezervat ihtiologic "Golful Goianei", transformat în anul 1988 în rezervaţia „Iagorlîc”.
În anul 1976 fost publicată prima ediţie a "Cărţii Rosii" a Republicii Moldova, în care au fost incluse 26 specii de plante si 29 specii de animale. Peste un sfert de veac, în virtutea creării unor condiţii extrem de nefavorabile pentru lumea vegetală şi animală, în ediţia a doua a Cărţii Roşii au fost incluse deja 270 de specii de plante şi animale pe cale de dispariţie.
Cele mai mari realizări în domeniu s-au evidenţiat îndeosebi după proclamarea independenţei republicii (1991), când a început crearea şi consolidarea cadrului normativ de protecţie a mediului şi utilizare raţională a resurselor naturale, iar Conferinţa Naţiunilor unite asupra Mediului şi dezvoltării din iunie 1992, de la Rio de Janeiro, cu participarea a peste 140 de state ale lumii, printre care şi Republica Moldova, a constituit un moment decisiv în cadrul dialogului despre mediu şi dezvoltare, care a obligat statele lumii să elaboreze strategii şi planuri de acţiuni proprii, care să reflecte potenţialul şi voinţa de a se integra în procesul global de tranziţie la modelul de dezvoltare durabilă.
De-a lungul timpului protecția pădurilor constituie o importanță majoră respectiv prioritară din cauza faptului că omul a intervenit într-un fel nociv asupra acestora, lăsând o amprentă nu foarte ușor de șters și deloc neglijabilă. Pădurile asigură habitatele necesare oamenilor și animalelor, protejează bazinele hidrografice, previn eroziunea solului și diminuează schimbările climatice.
După oceane, pădurile stochează cea mai mare parte a dioxidului de carbon. Ele oferă servicii ecosistemice care sunt critice pentru oameni:
• Absorb gaze cu efect de seră nocive care produc schimbări climatice
• Produc hrană și medicamente
• Funcționează ca un baraj în fața dezastrelor naturale precum inundații și ploi
• Sunt habitatul pentru mai mult de jumătate dintre speciile de uscat ale planetei.
Actualmente, fondul forestier naţional constituie 12, 5 % din teritoriul ţării, iar gradul de împădurire este de 11, 2% din teritoriul țării. Funcţiile ecoprotective ale pădurii se manifestă mai pronunţat numai în cazul în care gradul de împădurire a teritoriilor depăşeşte 15 %. Pentru aceasta este necesar de a acoperi cu vegetaţie forestieră cel puţin 127 mii ha terenuri.
Prin urmare, gradul de împădurire a teritoriului Republicii Moldova este insuficient pentru a menţine un echilibru ecologic constant, fapt ce poate conduce la: un impact mai accentuat al schimbărilor climatice, secete tot mai frecvente, gradul înalt de eroziune a solurilor, degradarea resurselor acvatice, în special a râurilor mici, periclitarea diversităţii biologice, pierderi în producţia agricolă şi în economia naţională în ansamblu.
În condițiile Republicii Moldova, cu resurse forestiere limitate și o presiune continuă asupra ecosistemelor silvice și a biodiversității lor, integritatea și securitatea pădurilor devine un imperativ pentru întreaga societate.
Surse:
Raportul național privind starea mediului în Republica Moldova 2015-2018;
Radu Stanciu ş.a. Aspecte ale dezvoltării legislaţiei de ocrotire a naturii în România. Rev. Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător, nr. 2/1977.95 p.;
Capcelea A. Republica Moldova pe calea dezvoltării durabile – realizări şi probleme. Chişinău, INCEF, 1995.96 p.