Anunț AM- perioadele de colectare 

Datele privind starea resurselor naturale

Introducere  în Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţe ( CITES)

Informații privind starea spațiilor verzi

Cadastre

Cartea Roșie a Republicii Moldova

Registrul colecțiilor de animale și plante

Componența Grupului de experți al colecțiilor de animale și plante din flora și fauna sălbatică

Planurile de managment pentru zonele RAMSAR ,,Nistrul de jos” și ,,Unguri Holoșnița”

Planul de management al Rezervației peisajere „Cărbuna” din Rețeaua Emerald 

Resursele naturale sunt substanțe care apar în mod natural și care sunt considerate valoroase în forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată o resursă naturală atunci când activitățile primare asociate cu ea sunt extragerea si purificarea, ele fiind opuse creației.

Resursele naturale sunt clasificate în:

• resurse regenerabile;
• resurse neregenerabile.

Resursele regenerabile sunt în general resursele vii (fauna de interes cinegetic, flora spontană, masa lemnoasă, resursele piscicole etc.), care pot să se refacă daca nu sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot sa se refacă și pot fi folosite pe termen nelimitat dacă sunt folosite rațional. Odată ce resursele regenerabile sunt consumate la o rată care depășește rata lor naturală de refacere, ele se vor diminua și în cele din urma se vor epuiza. Rata care poate fi susținuta de o resursă regenerabilă este determinată de rata de refacere și de mărimea disponibilului acelei resurse.

Resursele naturale neregenerabile includ: solul, apa, vântul, mareele și radiația solară.

Resursele pot, de asemenea să fie clasificate pe baza originii lor ca fiind: resurse biotice, derivate din animale și plante; resurse abiotice, derivate din pamânt, aer, apa; resursele minerale și energetice sunt de asemenea resurse abiotice, unele sunt derivate din natură.

Legislația națională stabilește o clasificare largă a resurselor naturale care, la rândul său, sunt definite ca obiecte, fenomene, condiții naturale și alți factori, utilizabili în trecut, prezent și viitor pentru consum direct sau indirect, care au valoare de consum și contribuie la crearea de bunuri materiale și spirituale. Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse de energie, de materie primă și de materiale, nemijlocit ca obiecte de consum și recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informații despre lumea înconjurătoare.

Conservarea resurselor naturale și a ecosistemelor naturale este cea mai importantă problemă a Capitalismului Natural, protecției mediului și a mișcărilor civice pentru ecologie. Principalele provocări din ultimii ani sunt epuizarea capitalului natural și încercările de a se trece la dezvoltarea rațională. Epuizarea capitalului natural este un motiv de îngrijorare în special în regiunile cu păduri ecuatoriale, care păstrează cea mai mare parte a biodiversității naturale a Pământului - capitalul natural genetic ce nu poate fi înlocuit.

În acest context, este important ca fiecare țară să implementeze sisteme de monitoring a resurselor naturale, biodiversității și a ecosistemelor naturale, deoarece utilizarea rațională a rezervelor de resurse naturale este unul dintre factorii principali care stau la baza dezvoltării social-economice a oricărui stat.

Conceptul de monitoring derivă din verbul ,,to monitor” ce îşi are originea din verbul latinesc moneo care înseamnă a atenţiona, a reaminti sau a recomanda. Cuvântul ,,monitoring” a devenit un termen foarte general ce este aplicat aproape nediscriminatoriu pentru a denumi o mare diversitate de activităţi, cum ar fi: încercarea de a descrie condiţiile dominante ale mediului; apariţia, distribuţia şi intensitatea poluării; starea biocenozelor sau a populaţiilor unor specii; simpla descriere a unor regiuni.

Misiunea Agenției de Mediu constă în realizarea monitoringului calității factorilor de mediu prin supravegherea, evaluarea, prognozarea şi avertizarea în legătura cu evoluția sistemelor naturale, cu scopul intervenției în timp util pentru menținerea stării de echilibru a mediului în Republica Moldova.

Monitoringul resurselor naturale este organizat pe diverse nivele, alcătuite din:

• sistemul de obținere a datelor și informațiilor privind starea resurselor naturale;
• sistemul de analiză și validare a informațiilor obținute;
• stocarea și prelucrarea datelor obținute: crearea și administrarea cadastrelor și registrelor speciale;
• evaluarea datelor prelucrate în concordanță cu prevederile legale din domeniu, elaborarea deciziilor, programelor și strategiilor pe termen scurt, mediu și lung.

Scopurile sistemelui de monitoring al resurselor naturale sunt:

• cunoaşterea gradului actual de afectare a calităţii mediului sub influenţa impactului uman;
• obţinerea în timp util a unor observaţii obiective care să permită sesizarea tendinţelor de desfăşurare a unor procese ecologice;
• stabilirea şi impunerea măsurilor de protecţie, conservare, reconstrucţie a mediului şi tehnologizarea pe baze ecologice a tuturor activităţilor umane;
• aprecierea reală a raportului cost/beneficiu a lucrărilor tehnice de conservare şi reconstrucţie a mediului;
• realizarea unui control al eficienţei măsurilor ce se iau pentru protecţia mediului.

În contextul analizei ecosistemelor naturale monitoringul semnifică înregistrarea condiţiilor ambientale şi implică acţiuni ce vizează atenţionarea (alarmarea) autorităţilor responsabile cu managementul acestora, ca răspuns la modificările semnalate.

Întrucât, pe teritoriul continentului european habitatele naturale continuă să se deterioreze și din ce în ce mai multe specii sălbatice sunt periclitate, iar pericolele care le amenință sunt adesea de natură transfrontalieră, statele membre ale uniunii europene au adoptat reglementări comunitare de conservare a acestora, care au avut la bază prevederile Directivei 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice și Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de fauna și flora sălbatică.

Odată cu ratificarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, în anul 2014, Republica Moldova a inițiat procesul de punere în aplicare a prevederilor Directivei 92/43/CEE, care urma să se finalizeze cu:

• adoptarea legislației naționale și desemnarea autorităților competente;
• desemnarea situri de interes comunitar și stabilirea priorităților pentru gestionarea acestora;
• stabilirea unui sistem de monitorizare a stadiului de conservare a habitatelor și a speciilor (art. 11);
• instituirea unui sistem strict de protecție a speciilor enumerate în anexa IV la directiva menționată ca fiind relevante pentru Republica Moldova (articolul 12).