Întrebări frecvente

Direcția autorizații de mediu

  • Activitățile industriale și economice prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale se desfășoară în baza Autorizației integrate de mediu, iar activitățile prevăzute în anexa nr. 2 – în baza Autorizației de mediu.

    Temei legal: Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale.

  • Pentru activitățile noi, modificate sau extinse pentru care a fost emis Acordul de mediu, în conformitate cu Legea nr. 86/2014, operatorul este obligat să obțină Autorizația integrată de mediu sau Autorizația de mediu, după caz, în termen de cel mult 18 luni de la data dării în exploatare a instalației.

    Pentru activitățile existente, cererea de emitere a Autorizației integrate de mediu sau a Autorizației de mediu se depune la Agenția de Mediu cu 12 luni înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului permisiv de mediu deținut, în conformitate cu art. 12 alin. (3) din Legea nr. 227/2022.

    Cererea de emitere a Autorizației integrate de mediu sau a Autorizației de mediu, însoțită de dosarul tehnic, se depune la Agenția de Mediu în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 227/2022.

    Temei legal: art. 12 alin. (3), art. 15 și art. 27 alin. (6) din Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale.

  • Raportul privind situația de referință este documentul care stabilește starea inițială a amplasamentului instalației. Până la solicitarea primei Autorizații integrate de mediu sau Autorizații de mediu, operatorul elaborează Raportul privind situația de referință și îl prezintă Agenției de Mediu pentru aprobare.

    Sunt prevăzute și excepții pentru anumite activități pentru care, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, a fost elaborat raportul privind evaluarea impactului asupra mediului. Excepția nu se aplică însă activităților care implică utilizarea, producerea sau emisia de substanțe periculoase cu risc de contaminare a aerului, apelor sau solului.

    Temei legal: art. 13 alin. (10) și (10¹), art. 14 din Legea nr. 227/2022; Ordinul Ministerului Mediului nr. 186/2024.

  • Pentru activitățile de colectare, stocare, tratare (valorificare, eliminare) sau alte operațiuni de gestionare a deșeurilor este necesară obținerea actului permisiv corespunzător, în funcție de tipul activității și al instalației prevăzute în anexa nr. 3¹, tabelul 1, la Legea nr. 209/2016 privind deșeurile.

    Pentru instalațiile și/sau activitățile care intră sub incidența anexelor nr. 1 și nr. 2 la Legea nr. 227/2022 se aplică regimul Autorizației integrate de mediu sau al Autorizației de mediu, cu respectarea concomitentă a cerințelor Legii nr. 209/2016 privind deșeurile.

    Pentru celelalte activități supuse autorizării, respectiv comercializarea deșeurilor și responsabilitatea extinsă a producătorului, se aplică procedura stabilită la art. 25 alin. (9), pentru comercializare, și alin. (10), pentru responsabilitatea extinsă a producătorului, din Legea nr. 209/2016.

    Temei legal: art. 24–25 din Legea nr. 209/2016 privind deșeurile; Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale.

  • Actul permisiv se emite în raport cu instalația, activitatea și amplasamentul pentru care a fost solicitat. În cazul desfășurării activităților de gestionare a deșeurilor, reglementate de Legea nr. 209/2016, sau a activităților economice prevăzute în anexele nr. 1 și nr. 2 la Legea nr. 227/2022, în mai multe amplasamente, operatorul trebuie să asigure autorizarea fiecărui amplasament și/sau a fiecărei instalații, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă.

  • Pentru activitățile industriale și economice care generează emisii în aer, necesitatea actului permisiv se stabilește în funcție de încadrarea activității în anexele la Legea nr. 227/2022. Activitățile prevăzute în anexa nr. 1 necesită Autorizație integrată de mediu, iar cele prevăzute în anexa nr. 2 – Autorizație de mediu.

    Temei legal: Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale; Legea nr. 98/2022 privind calitatea aerului atmosferic.

  • Autorizația de mediu pentru folosința specială a apei este necesară pentru activitățile prevăzute de art. 23 din Legea apelor nr. 272/2011, inclusiv, după caz, pentru captarea apei din surse de suprafață sau subterane, utilizarea apei în scopuri economice, deversarea apelor uzate și alte forme de folosință specială prevăzute de lege.

    La solicitarea autorizației se prezintă documentele prevăzute la art. 25 din Legea apelor nr. 272/2011, în funcție de tipul folosinței solicitate.

    Temei legal: art. 23–26 din Legea apelor nr. 272/2011.

  • Da. Evacuarea apelor uzate constituie, în cazurile prevăzute de Legea apelor nr. 272/2011, o formă de folosință specială a apei și se efectuează în baza actului permisiv aplicabil, cu respectarea condițiilor privind cantitatea și calitatea apelor evacuate.

    În cazul instalațiilor care intră sub incidența Legii nr. 227/2022, cerințele privind evacuarea apelor uzate sunt corelate cu Autorizația integrată de mediu sau Autorizația de mediu.

    Temei legal: Legea apelor nr. 272/2011; Legea nr. 227/2022 privind emisiile industriale.

  • Recoltarea masei lemnoase prin tăierea vegetației forestiere se efectuează, în cazurile stabilite de lege, în baza Autorizației pentru tăieri ale vegetației forestiere, eliberată de Agenția de Mediu.

    Regimul se aplică vegetației forestiere amplasate inclusiv pe terenurile fondului forestier, în spațiile verzi ale localităților, în perdelele forestiere de protecție și, în cazurile prevăzute de lege, pe terenurile proprietate privată.

    Temei legal: art. 26 din Legea nr. 239/2007 regnului vegetal.

  • Nu în toate cazurile. Legea nr. 239/2007 prevede și procedura simplificată de notificare privind recoltarea masei lemnoase pentru anumite categorii de tăieri, inclusiv în situațiile expres prevăzute la art. 26¹.

    În cazul intervențiilor urgente determinate de existența unui pericol imediat pentru securitatea persoanelor, bunurilor sau infrastructurii, se aplică procedura specială prevăzută de lege, cu informarea sau notificarea autorităților competente în termenele stabilite.

    Temei legal: art. 26 și art. 26¹ din Legea nr. 239/2007 regnului vegetal.