Dragi cetățeni,
Anunț
În cadrul unei colaborări bilaterale, Agenția de Mediu a avut plăcerea de a o găzdui pe Elena-Andreea Savu, consilier superior la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România. Vizita a marcat un pas important în consolidarea relațiilor dintre cele două instituții, punând accent pe necesitatea și modalitățile de utilizare a tehnologiilor moderne pentru gestionarea eficientă a mediului.
Astăzi, 1 noiembrie 2024, Agenția de Mediu a participat la atelierul de lucru organizat online de Ministerul Mediului, în colaborare cu AO „EcoContact”, la solicitarea Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Evenimentul a avut drept scop discutarea și aprofundarea aspectelor esențiale legate de implementarea Legii nr.
La data de 29 octombrie curent, Agenția de Mediu a găzduit o vizită a experților internaționali împreună cu reprezentanți ai Ministerului Mediului în cadrul Laboratorului de referință de mediu, eveniment desfășurat în contextul primei misiuni de asistență a proiectului Twinning dedicat îmbunătățirii gestionării calității aerului în Republica Moldova.
