Ministerul Mediului

Agenția de Mediu

Reprezentanții Agenției de Mediu în vizită de studiu la București, România

Published on: Fri, 07/22/2022 - 15:47
Press Release Type: 

În perioada 18-21 iulie 2022, reprezentanții Agenției de Mediu de comun cu reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Camera de Comerț și Industrie,  AmCham Moldova, Serviciul Vamal și  Asociaţia Businessului European (EBA) au efectuat o vizită de studiu pentru documentare, informare și schimb de experiență în domeniul gestionării deșeurilor.

 

 

Așadar, în cadrul primei zile, din agenda vizitei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și a Gărzii Naționale de Mediu - România și-a împărtășit experiența în reglementarea și gestionarea deșeurilor rezultate din uleiurile uzate, anvelopele uzate și vehiculele scoase din uz, iar, ca subiecte principale, au fost discutate reglementările în domeniul deșeurilor, obiectivele de valorificarea a deșeurilor, responsabilitățile operaționale și financiare ale organizațiilor de transfer de responsabilitate (OTR) din România.

 

 

În cadrul celei de a doua zi, au avut loc vizite în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu unde membrii delegației s-au documentat și au realizat un schimb de bune practici privind activitatea operatorilor teritoriali de gestionare a deșeurilor, cadrul național și mecanismele ce reglementează perceperea taxelor, impozitele și sancțiunile aplicate agenților economici.

 

 

De asemenea, pentru a înțelege procesul de management integrat al deșeurilor în baza parteneriatelor pe termen lung, a observa tehnologiile și echipamentele utilizate în prelungirea deșeurilor, a se consulta referitor la certificările și actele permisive deținute de companie pentru colectarea, prelucrarea, depozitarea și valorificarea deșeurilor (inclusiv deșeurile de anvelope și a celor provenite de la vehicule scoase din uz), membrii delegației au vizitat compania RematHolding (centru de colectare și valorificare a deșeurilor din București).

 

 

În cadrul celei de a treia zi, a urmat o vizită la AS „Metal” (companie din industria de reciclare care aplică principiile economiei circulare) membrii delegației au avut posibilitatea de a vedea cum se desfășoară procesul de tratare a deșeurilor din aluminiu.

 

 

Amintim, vizita de studiu din România a fost organizată de către Unitatea de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (UIPM) desfășurat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea cadrului instituțional și legal pentru managementul fluxului specific de deșeuri în Republica Moldova", finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și implementat în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”