De la an la an, străzile Chișinăului sunt „sufocate” de vehiculele care nu mai contenesc să împânzească orașul. Conform datelor din Registrul de Stat al Transporturilor de la începutul anului curent, pe drumurile țării circulă cu 14427 automobile mai mult. Sectorul transporturilor reprezintă unul dintre principalele surse de emisii ale poluanților în aerul atmosferic, care pe lângă faptul că au un impact major asupra degradării mediului, au un impact negativ asupra sănătății și calității vieții.
Într-un oraș precum Chișinăul, unde traficul este sufocat de maşini, unde infrastructura lasă de dorit din multe considerente, în timp ce accizele la combustibil sunt tot mai ridicate, iar costurile întreţinerii automobilelor fac adevărate „găuri“ în bugetele proprietarilor, Agenția de Mediu vă invită să vă alăturați Campaniei „Miercurea Verde”- o inițiativă care încurajează cetățenii să adopte un mod de viață activ și prietenos cu mediul, renunțând în fiecare zi de miercuri la deplasarea cu maşina personală în favoarea mijloacelor mai puţin poluante precum transportul în comun, bicicleta, trotineta, sau mersul pe jos.
Dacă îți dorești o viață mai activă și prietenoasă cu mediul, merită să iei în considerare alegerea unui mijloc de transport alternativ:
Bicicleta
- nu are nevoie de benzină;
- este ieftină;
- nu emană zgomot și fum;
- te poate ajuta să parcurgi distanțe mari, evitând ambuteiajele.
Trotineta
- este ușoară și practică
- nu are nevoie de multă întreținere. Chiar dacă aveți nevoie să schimbați o roată, o lumină sau o anvelopă, costurile nu se compară cu cele necesare întreținerii unei mașini
- trotinetele sunt destul de rapide. Sunt capabile să atingă aceleași viteze ca și bicicletele electrice sau scuterele pe benzină.
Puteți să ajungeți la muncă fără niciun pic de efort, fără a transpira. Comparând cu o bicicletă, nu trebuie să pedalați, trebuie doar să stați pe ea și să apăsați pe accelerație.
- este prietenoasă cu mediul
Troleibuzul
- este alimentat de un motor electric;
- este silențios;
- nepoluant, mai ales în comparație cu autobuzul diesel.
Mersul pe jos
- este o activitate fizică fără impact asupra mediului, care poate fi introdusă cu ușurință în rutina de zi cu zi;
- este gratuit, nu necesită echipament sofisticat sau antrenament special. Nu ai nevoie decât de o motivație și o pereche bună de pantofi de sport!
În #MiercureaVerde poluăm mai puțin!

