Astăzi, 5 iulie 2023, conducerea Agenției de Mediu și a Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) s-a întrunit într-o ședință de lucru în care au fost discutate modalitățile de intensificare a conlucrării interinstituționale pe domeniile de competență.
Agenda ședinței a inclus mai multe subiecte de interes comun, precum calitatea întocmirii actelor procedurale, respectarea termenilor de eliberare actelor permisive, asigurarea reciprocă a schimbului de date și informații operativ și exhaustiv, problemele și modalitățile de îmbunătățire a acțiunilor de control.
Pentru eliminarea divergențelor cu care se confruntă la moment instituțiile, în cadrul ședinței, directorul Agenției de Mediu, Gavril Gîlcă, a înaintat propuneri de îmbunătățire a activității între instituții, nemijlocit în cazul dosarelor cu caracter complex, prin crearea echipelor comune de control formate din angajați ai Agenției, specialiști din cadrul Laboratorului de Referință de Mediu și inspectori ai IPM și altor instituții de resort în domeniul protecției mediului, în cazurile suspecte de abateri.
La rândul său, directorul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a menționat că prin prisma domeniului de competență interferent a celor două instituții, consolidarea relațiilor de cooperare interinstituțională va eficientiza combaterea fraudelor împotriva mediului.
La finalul întrunirii, autoritățile au convenit asupra continuării cooperării și a consolidării eforturilor comune în domeniul protecției mediului.

