Ministerul Mediului

Agenția de Mediu

GRUPURILE DE LUCRU PENTRU ECONOMIE S-AU ÎNTRUNIT ÎNTR-O NOUĂ ȘEDINȚĂ

Published on: Sun, 07/07/2024 - 07:19
Press Release Type: 

Pe 4 iulie 2024, Agenția de Mediu, reprezentată de Dorin Poverjuc, director și Denis Macovschi, șef adjunct al Direcției reglementare și acte permisive de mediu, au participat la cea de-a doua reuniune anuală a grupurilor de lucru pentru economie, organizată în format de videoconferință. Reuniunea a reunit experți din ambele regiuni ale Nistrului pentru a discuta o serie de subiecte actuale din domeniile comercial, economic, vamal, fiscal și ecologic.

Un punct important de discuție a fost implementarea noilor cerințe legislative privind responsabilitatea extinsă a producătorului pentru deșeuri. Experții din Chișinău au prezentat modalitatea de implementare a acestor cerințe, care se aplică în mod egal companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Au fost explicate detaliile privind asigurarea recuperării, valorificării sau reciclării produselor scoase din uz sau devenite deșeuri, precum și procedura de înregistrare a producătorilor în Sistemul informațional automatizat "Managementul deșeurilor".

Implementarea noilor cerințe legislative este o etapă importantă în asigurarea unui mediu curat și sănătos în regiune. Reuniunea a facilitat un dialog constructiv între experți și a contribuit la identificarea soluțiilor comune pentru gestionarea eficientă a deșeurilor.

Mai multe detalii :

https://gov.md/ro/content/grupurile-de-lucru-pentru-economie-s-au-intrunit-intr-o-noua-sedinta